Îmi căutam visarea

O clipă înainte de-a se lăsa amurgul,
Acolo unde iarna își ține-n timpuri burgul,
Brăzdam cu pasul slobod potecile cărunte
Și respiram răcoarea, prinsă de vânt în munte.

Îmi căutam visarea, sau, poate, chiar destinul,
Unde au somnul păsări și-și culcă albul crinul,
Că-mi arătase locul un duh – stăpân al lumii,
Ce-mi luminase calea cu un pătrar al lunii.

În vinețiu de noapte, sticleau doi ochi de mură –
Hipnotizante astre – și-o sângerie gură,
De-mi încolțeau în vene înfiorări și doruri
Și îmi legau aripa de neștiute zboruri.

Acuma-mi fierbe gândul și răsuflarea-mi geme:
Să-l fulger cu iubire, să-l mângâi cu blesteme?
Cu cât își înfășoară, mai mult, vremea mosorul,
Cu-atât mai mult îmi vine să caut zburătorul.