Un vânt călduț ne șuiera prin plete,
În noaptea cu ochi negri, ca de tuci.
Scria văzduhul în cuvinte dulci,
Ce mi le șiroiai pe la ureche.
Un alb Luceafăr, prin cerul cenușiu,
Umplea cu strălucirea-i veșnicii,
Iar larg mirajul razelor mlădii
Boltea înaltul, de parc-ar fi fost viu.
Tăcea în somnul nopții lumea-ntreagă.
Doar între noi se petreceau minuni,
Când palmele-ți mi se făceau cununi
Și îmi gustai din buzele de fragă.
Se-mprăștia prin cețuri galaxia
Și-o mână nevăzută răspândea
Luceafărul, pe ochi și gura ta,
Știind că-mi ești prezentul și vecia.
Lasă un răspuns