Ți-ador c-un deget conturul chipului,
Fiori pe piele ți-oi înfiripa.
În dulcea taină, sortită gândului,
Să ți-l întreb de-i place-n palma mea.
Prin gene lungi să-ți suflu calde șoapte,
Să-nchidă ochi vremelnic alizeu.
În liniștea din aburi calzi de noapte,
Să ți-i întreb de vor în gândul meu.
De-aș auzi adâncă tremurare
În pieptul tău, prin umbre argintiu,
Aș vrea să-ncap, ca roua într-o floare,
Acolo-n piept… dar numai eu să fiu.
Lasă un răspuns