Pe câmpul de luptă erau gloanțe și soare,
Zâmbeau albe flori, ce miroseau a măcel.
Zăcea în salcâmi un întuneric mișel,
Ca-ntâiul păcat încolăcit în candoare.
Spectrală, din ceruri, revărsa resemnare
O rază tihnită în veșmânt de pastel.
Pe câmpul de luptă erau gloanțe și soare,
Zâmbeau albe flori, ce miroseau a măcel.
Cu-ntinsele aripi, nu știa cum să zboare
Un suflet captiv în țesături de oțel.
Ah! Doamne, ai milă de iubirea din el!
E-un dor singuratic, rătăcit în visare.
Pe câmpul de luptă erau gloanțe și soare.
Lasă un răspuns