Vis

Era un vis aievea, de parcă se-ntrupau
inexistente timpuri. De parcă mintea mea,
rodind culori și jocuri, prin cețuri le năștea
și sclipuia lungi gânduri, ce-apoi se disipau.

Cu-ascunsele cuvinte din lacrimi și din dor,
zideam prin nori legende, zvârleam prin zări povești,
cortegii de himere îmi tot spuneau că-mi ești,
suind în larg de ceruri albastrul mărilor.

Când mă uitam cum ninge, prin vânt, cu albe flori,
fierbea în trup splendoarea din caldul anotimp,
ce sparge ramu-n muguri și-i vântură prin timp.
Credeam c-or să te-aducă cu ale lor vâltori.

Prin des hățiș de drumuri, cu zbor de carusel,
un labirint cu taine, minuni și amăgiri,
tu căutai, cu umblet nepăsător, trăiri
din vechi păduri tomnii, cu foșnet caramel.

Cum să te-aduc la mine, pe treaptă de cerdac,
din astă fantezie, cu trupul de nisip?
Cum să-ți dau eu fiorul și cum să-l înfirip
din vorbe care țipă și vorbe care tac?

Am plăsmuit din beznă un colț de paradis,
mi-am prins în el tot suflul, și suflet, și destin,
m-am rătăcit prin cânturi, care se duc și vin.
Să îmi arăți tu calea! Dar dacă-i iarăși vis?