Două cuvinte

E veche dorința aceasta a poetului.
Să intre cu picioarele desculțe
în profunzimea cuvântului,
ca să tremure
surprins de tulburătoarea
lui vivacitate.
Să țeasă, sau să deșire
dorurile
cu eternitatea sensului
din cuvânt.
Sau, poate,
ca să-l apuce
alte copleșitoare doruri,
neînțelese,
sub greutatea tăcută
a acestei lumi.

Poetul…
Își privește sufletul
sfârtecat în frânturi
adunate în palmă,
cu foamea nestăvilită
de a găsi înțelesuri.

Dar dacă există
un înțeles uriaș,
care să scuture din poet
întreaga lumină a pământului
și care
să strivească
orice alte netrebnice rătăciri,
atunci acesta
este îngemănat
în două cuvinte:
iubire și onoare.
Dincolo de acestea,
despreunate,
nu există
nimic.