Prințul

Îi stăteau tristeți pe buze,
Iar din ochi țâșneau lumini –
Buzdugan printre străini,
Chip cu licăriri ursuze.

Inima-i zbura ca murgul
Asudat și ne-nșeuat,
Bântuind înaripat
Stelele ce-aștern amurgul.

Braț puternic ce-ncovoaie
Ascuțișul din hanger
Când, cu scrâșnetul de fier,
Despica barbar războaie

Și-ndrăznea să dea căderii,
Ca un gâde de strigoi,
Capete, gustând noroi,
De-mpărați din vechi imperii.

Mai împuțina păgânii.
Glasul corbului la ștreang
Nu știa de-i ‘nalt vreun rang,
Sau c-atârnă greu stăpânii.

Într-un miez de noapte plânge.
Visul i-a adus, haihui,
Brațele măicuței lui,
Ce-l scoteau, duios, din sânge.

Îi sclipeau răcori pe frunte,
Nădușeau fiori pe trup,
Numai sufletu-i de lup,
Tot urla prin vânt de munte.