Cetatea

Mi-a nălucit să-mi construiesc cetate,
Cu râvna-albastră a apei din condei
Și-am mâzgălit pe foi imaculate
Zid înroșit de-oștiri însângerate
Și-albit de oseminte-amestecate,
Așa cum s-a răsfrânt prin ochii mei.

Am căutat doar crinul din blazoane,
Dar vieți sfărmate-n trupuri fără scut
Mi-au arătat și crucile sărmane,
Lugubre flori pe coame de gorgane,
Ce-apar în umbra vitejiei vane,
De a tăcea sub lovituri de cnut.

M-am repezit spre brațele bărbate,
Ce promiteau sămânță de belșug,
Dar se trudeau prin dimineți, scăldate
În mierea aurorelor brumate,
Răzeși spetiți, cu palmele brăzdate
De lemnul sterp al coarnelor de plug.