a munții-aceștia de dragoste și dor,
Ce-și cresc pădurile sub aur fin
Și fură-albastrul cerului senin,
Într-un etern tandem, tulburător!
Bea cupa plină a sufletului meu,
Umplută cu ispită și minuni,
Licori ce curg adâncilor genuni,
Cu tot ce-nsemni și-am prețuit mereu!
Să îmi pătrunzi mirajul viu din visuri,
Până-ai s-atingi ușor un foc de stea.
Să-ți primenești dorințele cu ea,
Când va-nflori,-n cădere, paradisuri
Peste-un tărâm cu asfințiri sorine
Și munți topiți de dragoste și dor,
Ce se deschid spre Dumnezeu cu zbor,
Te duc spre nori și te opresc în mine.
Lasă un răspuns