S-a deșteptat întreaga stradă-n gloată,
Când s-au răstit claxoane și căruțe.
Un râu și-a răsturnat cerneala toată,
Prin sălcii speriate și desculțe.
Într-un noiembrie cu luturi coapte,
Tresare ruginiul, ca o rană.
Doar vântu-nșiruie răsfăț de șoapte
Și-n armonia-i ‘naltă și bălană
Te-aștept în liniștita mea verandă,
Acolo unde visele-și răscoală
Parfumul fin și ars, ca o ofrandă,
Pe tâmpla ta, când îmi adoarme-n poală.
Dar tu te-ntârzii printre florărese,
Ce se tocmesc pe-un fir de crizantemă,
În timp ce ploaia curcubeie țese
Și cerului le pune diademă.
Dintre culori tomnatice, sangvine,
Te-mbie cu verdeață precupețe,
Își trec jilavele priviri prin tine,
Cu grele ploconeli și insistențe.
Pornești domol, prin foi de chihlimbare
Și te-aciuezi lângă un chioșc, cuminte.
Mi te-a furat ghereta cu ziare
Și cu lumini ascunse în cuvinte.
Pe cine ai s-auzi din toate cele
Ce-n parcul gol își manifestă piatra?
Statui, ce te-or chema, cândva, la ele,
Sau Cupidon, ce ți-a înfipt săgeata?
Lasă un răspuns