Tărâmul tău cu visuri mă conține,
Mă crește cu lumini din dimineață,
Profunde rădăcini îmi trec prin viață,
Când îți îngropi pădurile în mine.
Și câți fiori din zvâcnete de fluturi
Mă amețesc, mă-ntoarnă, mă colindă,
Când gândul tău, deprins să mă cuprindă,
Mă cată și mă culcă-ntre săruturi!
Iar gura ta, o simt, mi-e dată mie,
Ca cea mai mare poftă dintre toate,
Să-mi umple văile cu libertate
Și munții cei mai strașnici, cu robie.
Această poftă-a mea o țin în sânge,
Pe coama unor valuri clocotinde,
Ce mă îneacă-n dor, când mă ascunde
În durerosul ei adânc. Mă strânge.
O sting cu toată noaptea de sub gene,
Când mi le las, dar îmi adun sub pleoape
Privirea ta, cu tainicele-i ape,
Izvoare de lumini nepământene.
Lasă un răspuns