Izvorul dă noi limpezimi fântânii,
Când, din adâncuri, vraja lui țâșnește.
O țară prin poporul ei va crește,
Iar sensul României sunt românii.
Ca pentru Dumnezeu s-avem credința
Că, într-o zi, ne vom afla menirea.
Cu sânge roș se scrie dăruirea,
Făr-a fi slugi, ce simt doar umilința.
Dar aurit, mai sfânt din toate cele,
E hărnicia mâinii lucrătoare.
Ea naște pâini din mierea coaptă-n soare,
Din galbenul de grâu, umplut cu stele.
Slăvită-n veci să fie brazda țării,
Pământ mănos, ce-n suflet se întinde!
Albastrul drum al zărilor cuprinde,
Imensitatea cerului și-a mării.
Ne va salva de-a fi în lume-un ,,nimeni”
Doar piatra de granit din demnitate.
Vom fi înalți și nu-ndoiți de spate,
Că oamenii iubesc să stea cu Oameni.
Lasă un răspuns