Pe-a poeziei tâmplă

Din clipa când, pe-a poeziei tâmplă,
Tu, inimă, ai prins a fremăta,
Mirarea a intrat în casa ta
Și-a-nseninat tot ce ți se întâmplă.

Mi te-a răpit balada dulce-a vieții,
Cu tropot larg al straniului destin
Și dusă-ai fost pe un tărâm divin,
Unde se-aprinde lampa dimineții,

Ce-mprăștie lumina pe chilimul,
Cu care fruntea mea, scăldată-n vis,
Își învelește gândurile-n scris.
Tu, inimă, ai cunoscut sublimul!

Printre povești, pierdută-n pribegie,
Într-o minune nesfârșită fierbi:
În clar-romanța ochilor superbi
Și-n cruda lor albastră elegie.

Când, lacomă, te-nfrupți cu noi păcate,
Când, galeșă, cu doruri te înmoi,
Te cheamă tinerețea înapoi,
Să te-osândească-n veci la libertate.