Iar a zburat o stea din larga-ți călimară!
I-ai născocit un trup din dragoste de stihuri,
Să urce scări de-argint, să spintece văzduhuri,
Ca să-nfioare lumi, cu plânset de vioară.
Ai scormonit prin dor și i-ai furat lumina
Prelinsă din suspin, cu cioburi mari de lacrimi,
Iar din sărut ai strâns dulceață grea de patimi,
Din vorbe, mângâiere și din greșeală, vina,
De le-ai culcat pe pat cu așternut de foaie,
Le-ai spus povești cu tâlc, muiate în cerneală,
Ai depănat un fir de tainică urzeală
Și a sclipit o stea cu chipul alb, bălaie.
Lasă un răspuns