Mai știi când ți-am furat sărutul
Cu-atâtea perpeliri în versuri,
Ca să răstoarne universuri,
Să rupă de prezent, trecutul?
Ți-am dat la schimb oftatul gurii,
Mătasea lui să îți dezmierde
Dorința lacomă și verde,
Ce-a smuls demult digul măsurii.
Și totuși noi rămânem sfinții
Plecați unde-și ascunde floarea
Din miezul toamnei, trist, culoarea.
Acolo unde plâng cuminții…
Ai grijă de-acest dor cuminte!
Să nu cumva să-l lași să frângă
Sărutul meu din palma-ți stângă,
Pe care-l am și-acum în minte!
Lasă un răspuns