Iubite,
Eu nu-nțeleg nimic din acest mers al lumii!
Nu înțeleg nici măști, nici uneltiri deșarte…
Spre locul unde-și țin mirajul trist nebunii,
Nu vreau să știu cărări. Te rog, du-mă departe!
Îmi iau curaj să zbor din cerul meu cu Lună,
Dar uneori mă pierd prin neagră depărtare,
Că nu zăresc lumini. Fă bine și m-adună
Și strânge-mă la piept! Te rog, strânge-mă tare!
Sau cer prea mult când spun să îți întorci privirea
Din propriul zbor – înalt, ca să îmi dai putere?
De ce ne-om fi-ntâlnit, când asta ne e firea,
Tu să nu știi a da, eu să nu știu a cere?
Lasă un răspuns