În abur argintiu de noapte rece,
Când visele se scurg pe cărărui,
Un Moș al tuturor și-al nimănui
Pe la fereastra sufletului trece.
E ceasul când, din nuferi albi de stele,
Cometele lumina și-o desfac,
Iar îngerii le-adună într-un sac
Și își ascund câte-o dorință-n ele.
E ceasul când, pe trepte mari de gheață,
Coboară nesfârșirea dinspre rai,
În largi rădvane, cu buieștri cai,
S-aducă chiupuri pline cu dulceață.
Aleargă, pofta lumii s-o desfete
Cu-arome răsucite-n acadea,
Zaharuri împietrite în bezea,
Culcate-n moliciuni adânci de ghete.
Lasă un răspuns