S-a aprins, solară, ziua,
Când a renăscut din noapte.
Timpu-și bate-n ceasuri piua,
Pendulându-se cu șoapte,
La întrecere c-un clopot,
Chemător la rugăciune.
Vin, pe-al toacei iute tropot,
Maici cu straie de tăciune.
Ziduri ‘nalte, de poveste,
Duc de veacuri serafimii,
Din picturile celeste
Iau sineală albăstrimii.
Fum, cu-aromă de tămâie,
Plimbă umbra-i diafană
Și rotește negre brâie
Peste chipul din icoană.
Imnuri pogorăsc în strană,
Tresărind în lumânare
Și sub piepții de sutană
Vii scântei, rupte din soare.
Cu-arabescuri bizantine
Mângâie, ca geana visul,
Ruga cu cărare-n sine.
Arde, torță, paraclisul.
Liturghii se scurg și-n iarbă,
Cântă până și pământul.
Greieri, doi, nuntesc cu zarvă.
Le-a adus inele vântul.
Lasă un răspuns