Murgul

Străbate zări, le spintecă hotarul,
Pieptiș le sparge-n cioburi, ca furtuna,
Când s-a aprins în umbra serii luna,
Să-i guste, din fărașul ceții, jarul.

Pe greabăn i se suie-n taină vântul
Și-i zornăie luceferii din coamă.
Frânghia depărtării îl înhamă,
Iar țarc i se arată-întreg pământul.

Galopul îl împunge între coaste,
Pe sub copite, drumul se răscoală,
Se-ntind spre cer aripile-i de smoală,
Respiră dor și fornăie năpaste.

Întunecat nomad fără de țară,
Nălucă grea, cu sângele fierbinte,
Din nicăieri se zvârle spre-înainte.
Când trece, vâjâie văzduhul. Zboară.