O, Lună,-amorezată orfelină,
Plecată-n lumi cu voluptăți de gheață,
Ne uluiesc schimbările-ți la față,
Când picuri boabe calde de lumină!
Ce cântec din neant te-nalță,
Ca valul dintr-o liniște marină,
O, Lună,-amorezată orfelină,
Plecată-n lumi cu voluptăți de gheață?
Care țăruș din ceruri te agață,
Care văzduh ar vrea să îți conțină
Astralul dans, cu trenă hialină
Din lungi mătăsuri palide de ceață?
O, Lună,-amorezată orfelină,
Cu guleraș oranj de muselină!
Lasă un răspuns