Se scurg prin liniști norii în albul din livadă,
Mărgele moi pe ramuri își tremură lumina.
Parfumuri tămâioase mirajul și-l înnoadă
În iarba-nrourată, ce-și crește rădăcina.
Prelung își poartă vântul poteci șerpuitoare,
Iar mâțișori de sălcii, de teamă, dau să crape.
Prin unduiri pletoase, se hotărăsc să zboare,
Plăpânzi, în teci amare, tresar și cad în ape.
Își plimbă-n soare umbra albinele vărgate,
Ce-și caută norocu-n mărgăritar de floare,
Iar rândunica-și mută, vii, cântecele toate
Sub streșini adumbrite, gătite-n sărbătoare.
Când trece lin, ca gândul, un pas, ca de copilă,
I se înalță-n urmă agheasmă de zambilă.
Lasă un răspuns