Departe, peste-a zării punte,
Plimba amurgul nori de fier.
Se-ncovoia noaptea sub cer
Și-ofta cu stele peste munte.
Veniți din marginile lumii,
Năpraznici zburători voraci
Cu coame-albastre, vârcolaci,
Băteau cu sârg la poarta lunii.
Foșneau lungi umbre printre frunze,
Urcau miresme din trifoi,
Iar vântul le-ntorcea-napoi,
Cu calde sărutări pe buze.
Ca sub arcada unei vetre,
Pământu-n aburi gâfâia,
Strigoi cu trupuri de nuia
Fantastic scormoneau prin pietre.
Ascuns în poala-adâncă-a nopţii,
Cânta cu lacrimi un izvor,
Iar ramuri tresăreau a zbor
Spre alburia taină-a ceții.
Lasă un răspuns